EXCLUSIV | Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei: ”171 de noi locuri de parcare pe Bd. Primăverii” / Noi facilități pentru riverani

EXCLUSIV | Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei: ”171 de noi locuri de parcare pe Bd. Primăverii” / Noi facilități pentru riverani
Publicat: 18/05/2023, 16:55
Actualizat: 18/05/2023, 17:12

Încă 171 de noi locuri de parcare au fost avizate pe Bulevardul Primăverii, iar Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei, a oferit ultimele informații despre o campanie aflată în derulare de un an de zile, respectiv sistematizarea și optimizarea locurilor de parcare din București. Dar tabloul general este mult mai amplu, în viitorul apropiat fiind preconizată construcția de parcări subterane prin parteneriat public-privat în mai multe zone din Capitală, astfel încât străzile să fie, în sfârșit, ”eliberate”.

În București, de foarte mulți ani, nu numai traficul infernal reprezintă o problemă cotidiană, ci și lipsa locurilor de parcare.

Viceprimarul general al Capitalei – liberalul Stelian Bujduveanu – consideră că această problemă nu este insurmontabilă, prezentând și argumentele care îi susțin afirmația. ”Ecuația locurilor de parcare din București poate fi rezolvată, iar primele rezultate, în decurs de un an, sunt concludente”, spune viceprimarul general al Capitalei.

  • Numărul locurilor de parcare din București s-a triplat, față de aceeași perioadă a anului 2022
  • Locuri de parcare (2022)10.426
  • Locuri de parcare (2023)34.000
  • Plata digitală reprezintă, acum, 85% din încasări

”Există opțiunea abonamentelor în valoare de 50 lei/ lună”

Viceprimarul general al Capitalei a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că joi – 18 mai 2023 -, în ședința Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București, au fost avizate alte 171 de locuri de parcare pe Bulevardul Primăverii.

Vă pot spune că alte 171 de noi locuri de parcare au fost avizate chiar astăzi, în ședința Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București. Noile locuri de parcare vor fi trasate pe Bulevardul Primăverii, respectiv tronsonul dintre Piața Charles de Gaulle și Bd. Mircea Eliade.

Ceea ce este foarte important, pe de altă parte, rezidă din faptul că, pentru riverani, există opțiunea abonamentelor în valoare de 50 lei/ lună pentru a beneficia de un loc de parcare”, spune Stelian Bujduveanu.

Viceprimarul general al Capitalei a mai precizat că noile locuri de parcare au fost avizate în cadrul programului de sistematizare a circulației din interiorul inelului principal de circulație a Municipiului București, a căror obiective sunt următoarele:

  • Crearea de străzi cu sens unic
  • Crearea de benzi unice pentru transportul public
  • Crearea de sensuri giratorii
  • Crearea de noi locuri de parcare.

Din luna iunie vor fi montate parcometre în fiecare parcare, iar utilizarea locurilor de parcare va fi monitorizată video, cu ajutorul unor mașini dotate cu camera”, mai precizează Stelian Bujduveanu, în exclusivitate pentru Gândul.

171 de noi locuri de parcare au fost avizate pe Bulevardul Primăverii

”Plata abonamentelor de parcare se va putea face și din platforma ghișeul.ro, fără comisioane suplimentare”

Viceprimarul general Stelian Bujduveanu a mai explicat, pentru Gândul, și cum vor funcționa serviciile de parcare de ultimă generație, codul QR fiind deja operațional.

Optimizăm și aplicația parking! Deja au fost făcute ultimele teste, iar acum suntem în faza de aprobare de către AppStore si GooglePlay. Plata va fi fără comision și, în curând, plata abonamentelor de parcare se va putea face și din platforma ghișeul.ro, fără comisioane suplimentare.

Dar vor exista și alte metode de plată, respectiv aplicații și SMS. Invit și pe această cale alți deținători de aplicații pentru a diversifica metodele de plată”, mai precizează Stelian Bujduveanu.

Viceprimarul general al Capitalei a mai declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că – în primele 5 luni ale anului 2023, Primăria Municipiului București a încasat peste 5.000.000 lei din redevența pentru serviciul de parcări.

Este o premieră! Iar în ceea ce privește obiectivele pentru anul 2023, trebuie să menționez că am identificat noi terenuri în interiorul inelului central de circulație, care fac parte din patrimoniul municipal. Este vorba despre 12 locații situate în zona Unirii, Dristor, Titan, 13 septembrie, Floreasca, Băneasa.

Aici vom amenaja aproximativ 10.000 de noi locuri de parcare, iar locațiile sunt Corneliu Coposu – 3280 mp (Unirii), Calea Dudești – 2700 mp, Calea Floreasca – 2534 mp, Strada Octavian – 590 mp, Str. Gratioasa – 2720 mp, (Băneasa), Str. Ion Sahighian – 7410 mp, Șos. Panduri – 10.115 mp, Str. Tudor Vladimirescu – 3962 mp/1600 mp (2 parcele), Str. Wilhem Filderman – 1415 mp, Str. Mircea Vodă – 685 mp, Str. Matei Basarab – 2811 mp, Bd. Expoziției – 5000 mp”, a încheiat Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei, în exclusivitate pentru Gândul.

 ”După un an de la începerea campaniei, numărul locurilor de parcare s-a triplat”

În exclusivitate pentru Gândul, Stelian Bujduveanu a oferit detalii despre campania de sistematizare și optimizare a locurilor de parcare din București, campanie care a fost declanșată în anul 2022, iar rezultatele sunt deja palpabile.

Numărul locurilor de parcare din București s-a triplat, față de aceeași perioadă a anului 2022, iar plata digitală reprezintă 85% din încasări.

 ”Anul trecut, exact în această perioadă, în București erau operabile 10.426 de locuri de parcare. Încasarea tarifelor pe acele locuri de parcare se făcea, preponderent, cash. Mai puțin de 10% din acele tranzacții erau digitale.

Astăzi, după exact un an de la începerea acestei campanii de sistematizare și optimizare a locurilor de parcare, numărul locurilor de parcare s-a triplat, avem 34.000 de locuri de parcare, iar plata digitală este de 85% din nivelul de încasări.

Zona Primăverii, care a început deja să fie sistematizată, face parte dintr-un pachet mai larg, care vizează zona de nord a Bucureștiului. Această zonă este tratată separat, și asta pentru că în perimetrul acestei zone se află, preponderent, zona de business. În fiecare zi vin la muncă, în această zonă, aproximativ 40 – 50.000 de bucureșteni”, a mai declarat viceprimarul general Stelian Bujduveanu, în exclusivitate pentru Gândul

”În consecință, nevoia de mobilitate în zona de nord a Capitalei este una cât se poate de reală și, mai ales, prioritară. Încurajarea utilizării mijloacelor de transport poate fi o alternativă, dar și crearea de reguli și ordine pe zona de parcări ajută la fluidizarea, în ultimă instanță, a traficului”

Stelian Bujduveanu, viceprimar general al Municipiului București


Citește și:

Purtătorul de cuvânt al PNL, critici DURE la adresa USR: ”Partidul scandalagiu de serviciu, imatur și zgomotos, livrează doar scandal!”

EXCLUSIV VIDEO | ”Transporturile” dezmint vânzarea companiilor de construcții deținute de Dorinel Umbrărescu

BREAKING NEWS | Nicolae Ciucă, vicepremier și ministru de Interne, Sorin Grindeanu la Transporturi. Ultimele noutăți din negocierile secrete

Daniela Popa (PSD), acuzații la adresa lui Clotilde Armand: ”Ideea de a transforma Piața Amzei într-un hub cultural este doar o fumigenă!”

EXCLUSIV | Culisele scandalului ”Cathedral Plaza”. Av. Radu Dinulescu: ”Nicușor Dan a emis, ilegal, o dispoziție de demolare a unei clădiri private”

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor